Sfântul Gavriil Georgianul, cel nebun pentru Hristos
Sfântul Gavriil Georgianul, cel nebun pentru Hristos
Răsfoiește cartea
Sfântul Gavriil s-a născut în Georgia comunistă și a fost, încă din copilărie, un băiat neobișnuit, dăruit de Dumnezeu cu o credință neclintită și cu puterea mărturisirii ei. După ce a devenit ieromonah, pe 1 mai 1965, în timp ce comuniștii sărbătoreau Ziua Muncii, a dat foc portretului lui Lenin expus în piața din Tbilisi. Scos abia viu din mâinile lor, a fost arestat, iar apoi, declarat nebun și închis într-un spital. După eliberarea neașteptată, s-a prefăcut a fi cu adevărat nebun și a propovăduit pe străzi pocăința și credința cea adevărată, până când, 25 de ani mai târziu, Dumnezeu a binevoit să scoată poporul georgian de sub stăpânirea comunistă.
Spre sfârșitul vieții s-a retras la Mănăstirea Samtavro, de unde, pe 2 noiembrie 1995, sufletul lui s-a înălțat la Hristos, Căruia i-a dăruit întreaga viață. În 2012, a fost trecut în rândul Sfinților Mărturisitori, iar creștinii care se roagă la moaștele sale sunt martori la nenumărate minuni.
Carte pentru copii cu vârste între 5 și 14 ani
Autor: Cătălin Grigore
Ilustrator: Adela Maria Calistru
Nr. de pagini: 32
Format: 20x24 cm
Hârtie: dublu cretată mată
Legătorie: broșată și cusută
An de apariție: 2022
Ediția I