Viața mea cu Sfinții Rafail, Nicolae și Irina. Minunile, sinaxarul și acatistul lor
Viața mea cu Sfinții Rafail, Nicolae și Irina. Minunile, sinaxarul și acatistul lor
Răsfoiește cartea
Părintele Ioannis Kalaidis (1925-2009) s-a născut în Grecia în anul 1925, de praznicul Apostolului celui iubit al Domnului. Încă din fragedă vârstă, ajutându-l pe preot în altar și întărit fiind de înclinațiile duhovnicești ale mamei sale, se ruga adeseori Domnului să-l învrednicească a-I sluji ca preot. După ce și-a încheiat stagiul militar în sfâșietoarea perioadă a Războiului Civil (1946-1949) din patria sa, Ioannis s-a căsătorit cu tânăra Polixenia, cu care a dobândit patru copii. La vârsta de 45 de ani, în urma unei descoperiri dumnezeiești, a primit înfricoșatul dar al preoției. Pentru smerenia și dragostea sa, fiind destoinic următor al Sfinților, a primit de la Dumnezeu multe haruri spre mântuirea credincioșilor: străvedere, facerea de minuni, stăpânire peste stihii, vederea Luminii Nefăcute.
Ultimii douăzeci de ani ai vieții sale mult-încercate au stat sub ocrotirea Nou-Arătaților Mucenici Rafail, Nicolae și Irina, de nenumărate ori săvârșind el însuși împreună cu aceștia mari minuni.
În anul 2009, Părintele Ioannis s-a mutat la Domnul în urma unei boli de care pătimea mucenicește, fiind prohodit atât de ucenici cât și de zidirea care a vărsat și ea câteva lacrimi de ploaie cinstindu-i adormirea. Scumpă înaintea Domnului moartea cuvioșilor Lui (Psalmul 115, 6).
Părintele Ioannis e un preot sfânt, e noul Nicolae Planas al Orthodoxiei noastre! - Mitropolitul Antonie de Siatista
După moartea unui preot cipriot, ca s-o mângâie pe preoteasa văduvă, Maica Domnului i s-a arătat și i-a descoperit numele tuturor preoților sfinți din Cipru și din Grecia, care erau încă în viață. Printre ei se afla și Părintele Ioannis din Neohori. Am simțit atunci înlăuntrul meu pace și o negrăită bucurie. - Pavel Pavlidis
Autor: Preotul Ioannis Kalaidis
Traducător: Elena Dinu
Nr. de pagini: 120
Format: 13x20 cm
Broșată
An de apariție: 2016
Ediția I